Natural ca brânza şi răsfoit ca almanahele

Home  >>  Diverse  >>  Natural ca brânza şi răsfoit ca almanahele

Natural ca brânza şi răsfoit ca almanahele

Postat pe 11 iulie 2015, In categoria Diverse

Vanghelie, natural ca brânza și răsfoit de DNA precum „almanahele”, pe vremuri. Faţă de alţi politicieni, pe Vanghelie l-am mai urmărit în perioada când mai apărea în media. Nu mă întrebaţi de ce. Nu am un răspuns clar. Sunt lucruri şi personaje care te uimesc definitiv în viaţă. Momente în care ochii îţi rămân pironiţi asupra persoanei care aberează. Te uiţi tâmp la persoana respectivă şi te gândeşti că cineva a regizat momentul, ca tu să poţi trăi uimirea existenţei unui asemenea eveniment special. Mâna se blochează pe telecomandă iar mintea juri că-ţi joacă feste. Culmea e, că fără să poţi controla parcă raţiunea, te uiţi şi asculţi încremenit ce spune. Şi te distrezi, te uimeşti, te întristezi, te oripilezi, te înfurii şi te întrebi dacă ţie ţi se întâmplă asta. Eşti protagonistul unui SF de mare anvergură. Apoi te apucă mila de el şi de tine. De el, că e tulburat de atâta inteligenţă şi spontaneitate, şi de tine că eşti contemporan cu el.

„Poate că am greşit… cred că am greşit. Am avut mandat poate pentru că m-am luat în gură cu parlamentarii, dar nu cred că pentru asta trebuie să stau în puşcărie. Trebuie să fie probe ca să suport ce suport. Uitaţi-vă…cred că arăt bine, dar pe dinăuntru nu arăt la fel de bine. (…) Eu nu sunt un om care nu înţelege tot ce i se întâmplă. Puneţi-mi toate interdicţiile, dar lăsaţi-mă să mă duc la familia mea şi să mă ocup de acest dosar. Sunt multe poveşti în el. Cred în Dumnezeu şi cred în dumneavoastră, că reuşesc să vă sensibilizez prin atitudinea mea. Sunt natural ca brânza de oaie! Vreau să ies afară cu demnitate”, le-a spus Vanghelie judecătorilor, relatează Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>