Rock-ul şi maşinuţa satanistă

Home  >>  Diverse  >>  Rock-ul şi maşinuţa satanistă

Rock-ul şi maşinuţa satanistă

Postat pe 11 noiembrie 2015, In categoria Diverse

Când ardem vrăjitorii care cânta sau ascultă rock?

Am citit cu stupoare că unii elevi bucureşteni au învăţat, la ora de religie, că muzica rock e satanistă. Adică satanistă rău, aşa le-a spus profesorul lor de religie. Mai mult decât atât, structura muzicii rock vine din din ceremonia voodoo. Cică cei mai mulţi dintre noi am văzut voodoo prin filmele de groază. Uffff! Păi mai mult decât filmele de groază pe care le trăim noi zi de zi, mai sunt şi altele? Domnule profesor, alea (filmele ale de care vorbiţi dvs.), sunt regizate, au actori, producători… sunt făcături! Vodoo trăim noi, românii în fiecare zi. Suntem cutremuraţi rău când vedem ce se întâmplă în jurul nostru. În ultima perioadă pe lângă cutremurăturile zilnice, mai vedem şi un Patriarh care coboară din maşini sataniste. Puteţi să spuneţi Preafericitului că maşina aia luxoasă, ultramodernă şi „ultra scumpoasă” e afurisit de satanistă. De ce e satanistă? Căci cu banii de pe maşina aia cumpărată din banii donatorului de la Biserică, Patriarhul ar putea construi cantine pentru săraci, case pentru copiii orfani, azile pentru bătrâni şi alte lucrări nesataniste. Că dacă ar există numai o maşină satanistă în BOR, poate am mai trece cu vederea. Dar nu! Nu ştiu cum se face că maşinile alea bântuie cam prin toată ţara. O să vă întrebaţi ce legătură are „maşinuţa” cu muzica rock? Păi are, domnule profesor, are! Fiindcă aşa cum sunt clerici-„părinţi”, sunt şi clerici supăraţi pe datoria lor impusă de religie, credinţă şi milostenie. Aşa şi în muzica rock. Sunt tineri, şi nu numai, care se manifestă poate mai dur când fac sau ascultă muzica rock, dar şi tineri care pur şi simplu iubesc genul ăsta de muzică. Şi, credeţi-mă, sunt din toate categoriile: profesori, medici, ingineri, arhitecţi, chiar şi preoţi.  Precum s-a văzut şi din victimele de la #colectiv. Ce voodoo? Care voodoo? Oare câte şedinţe de voodoo au fost făcute de enoriaşi, pentru a ajunge ca BOR –ul să aibă atâtea maşini, palate, aur şi artificii? Eu zic să păstrăm proporţiile şi mai ales să nu consideraţi muzica rock satanistă. Ascult muzică rock aproape dintotdeauna, deşi dintotdeauna la mine nu înseamnă secole. Ascult şi atât. Îmi plac solo-urile alea de chitara ale marilor artişti tare mult. Îmi plac baladele rock, îmi plac acordurile alea metalice. Şi sunt normală. Merg la job, am familie, merg la Biserică, împart lucruri săracilor. De unde atâta satanism, domnule profesor? Am prieteni rockeri, care cânta rock, sunt oameni normali, frumoşi, generoşi, cu familii, cu bune şi rele. Domnule profesor, opulenţa, mândria, îmbogăţirea fără justă cauză, condiţionarea actului religios sunt cumva vreun fel de satanism? Elevii trebuie să ştie că muzica iubeşte omul care iubeşte muzica. Că una dintre marile minuni ale Creatorului este faptul că nu există pe Pământ doi oameni la fel. Că alţii găsesc alinare şi-n altfel de muzică, chiar dacă nu e pe gustul dvs. Tinerii de la #colectiv nu sunt victimele muzicii, ci a unor iresponsabili, care nu erau rockeri neapărat, ci doar au organizat un eveniment ca să câştige şi ei ceva bani. Şi nu numai a lor este vina, ci  şi a sistemului prost în care trăim.

Domnule profesor, muzica iubeşte oamenii care iubesc muzica.

P.S.  Vă rog să-i transmiteţi Patriarhului că „maşinuţa” lui e mai satanistă decât toată muzica rock .

2 Comentarii pana acum:

  1. gicu spune:

    Iti inteleg demersul, dar nu incerca sa introduci muzica rock in climatul insipid al cotidianului. Tocmai de aceea rock-ul e special: pentru ca cei care asculta rock sunt altfel. Mai voodoo, mai satanisti, mai ciudati, mai cum vrei tu, dar oricum…ALTFEL. Si tocmai de aceea Biserica îi repudiaza, pentru ca nu se supun canoanelor superficialitatii zilnice. In general, rock-erii sunt mai greu de controlat, au personalitate, nu prea vor sa faca parte din turma lui Dumnezeu pe care cu atat de multa grija o pastoreste BOR-ul. Si lasa-i sa aiba masini scumpe. Rock-erilor oricum nu le pasa.
    Asa este: rock-erii sunt satanisti sau mai stiu eu cum. Ei si ???

    P.S. Stii ce nu inteleg eu ? De cand mama naibii rock-erii se tund zero ? :)

  2. Radu spune:

    Cand au aparut primele masini, biserica le-a ” excomunicat „, ele fiind intruchiparea diavolului. Asta pe bune !
    Acum popiii se intrec ca si cocalarii in cele mai tari masini ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>