Tanti Sarah, cu obraji îmbujoraţi, din Weiskirich

Home  >>  Diverse  >>  Tanti Sarah, cu obraji îmbujoraţi, din Weiskirich

Tanti Sarah, cu obraji îmbujoraţi, din Weiskirich

Postat pe 20 mai 2015, In categoria Diverse

M-am gândit să scriu despre VISCRI sau Weiskirich în dialectul săsesc, deşi trebuie să recunosc că în mintea mea l-am banalizat. M-am tot gândit că trebuie să fie un sat românesc obişnuit pe care unii străini îl venerează fiindcă trăiesc în metropole îmbâcsite de praf şi civilizaţie urbană. E adevărat că Charles, prinţul englez, cu siguranţă nu trăieşte în praf, iar dacă adoră praful, cu siguranţă îl preferă pe cel de stele.

Când am intrat în sat m-am întâlnit cu o tanti cel puţin interesantă. Părea din sat, dar şi de la oraş. Ea ne-a spus senină că ar trebui să nu fim dezamăgiţi de sat şi că ar trebui să-i descoperim singuri frumuseţea simplă. Apoi ne-a spus să mergem la Anişoara, că ea face cea mai bună cafea din sat. Dacă vrem să mâncăm, să mergem la Catinca, fiindcă face o mâncare delicioas , bio, doar că trebuie să ne programăm. Altfel nici nu-ncape vorbă. Am mers agale şi am întâlnit căsuţe vechi şi oameni frumoşi. Un sat aerisit, pierdut în vremea timpurilor trecute. Primăvara era şi ea în sat, iar oamenii îmi păreau senini şi complicat de simpli. „Domeniul” lui Charles era albastru, de un albastru senin, şi părea cel mai vechi din sat. Era atât de simplă căsuţa, încât mi-am imaginat că prin curte nu ar putea defila decât ţărani întorşi de pe dealuri, storşi de munca de peste zi şi bucuroşi că pot gusta din palinca ce-i aştepta acasă, alături de nevastă şi ţânci. Timpul părea oprit în Viscri. Nu numai timpul, ci şi eu păream cumva încremenită de atata simplitate complexă. Uneori simplitatea e complicată, fiindcă pierdem noţiunea ei în vârtejul cotidianului atât de aspru cu viaţa noastră. Încet, fiindcă acolo totul se întampla încet, am ajuns la biserica gotică din sat, desprinsă şi ea dintr-un trecut misterios. Trecutul era mai perceptibil acolo decât prezentul trăit de toţi,  efectiv, atunci. Şi apoi, revelaţia! Ghidul bisericii era tanti Sarah. Aşa o chema, deşi nu i se potrivea deloc  „titlul” de tanti.

Sarah avea, adică are, 79 de ani. E o frumuseţe de săsoaică la vârsta ei. Un roşu în obraz, ochi vii şi scânteietori şi un zambet uşor superior şi misterios. Gioconda ar fi putut fi invidioasă pe zâmbetul ţărăncii frumoase, aproape octogenare. Ne-a povestit despre biserică, dar n-am să detaliez aici. Aş banaliza-o pe Sarah, care merita toată atenţia mea. Ne-a spus că obrajii ei sunt roşii, fiindcă se spală în fiecare dimineaţă cu apă de ploaie, păstrată de ea în găleţi când e secetă. Şi că secretul  unei  „spinări” sănătoase e gheaţa. „Cum, gheaţa?”, am întrebat-o aproape speriată. Mi-a spus că în fiecare dimineaţă îşi pune gheaţă pe coloană şi că, astfel, n-a durut-o spatele niciodată. A mai adăugat că se trezeşte la  cinci dimineaţa, munceşte până la zece în gospodăria ei, iar mai apoi vine ghid la biserică. Şi mi-a mai zis ceva interesant: „Dacă tinerii din România ar munci o oră pe zi la fel ca mine, România ar fi ajuns departe”. Interesant, nu? A vorbit apoi despre nunta fetei ei. Va avea loc peste ceva timp şi sunt invitate 350 de persoane dintre care jumătate sunt ţigani. M-am uitat oarecum mirată la ea şi mi-a explicat imediat că ţiganii din satul lor sunt oameni buni şi muncitori şi că toată lumea îi apreciază. Am rugat-o apoi să-mi permită sa-i fac o poză. I-am făcut şi poză lui Sarah. Şi mi-am simţit sufletul plin şi mintea limpede. Iubesc oamenii frumoşi cu mintea limpede. Fiindcă în Viscri aşa sunt oamenii, restul sunt detalii pe care natura le-a ajustat unor suflete curate şi limpezi.

20150511_123853     20150511_123833     20150511_121031  20150511_115608

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>