Vlad, băiatul cu gentuţe roz

Home  >>  Diverse  >>  Vlad, băiatul cu gentuţe roz

Vlad, băiatul cu gentuţe roz

Postat pe 28 iunie 2015, In categoria Diverse

În ultima perioadă se vorbeşte mult despre homosexualitate. În toate felurile şi în toate direcţiile. Unii salută legalizarea acestor relaţii, alţii înjură şi sunt oripilaţi că trăiesc vremurile în care copiii lor pot să înţeleagă că e normal dacă au un iubit/iubită de acelaşi sex cu ei . Am o prietenă În Austria. Are o familie frumoasă, trăieşte aşa cum şi-a dorit şi are un băiat de 12 ani pe care, desigur, îl iubeşte necondiţionat. Discutăm destul de des la telefon şi ne bucurăm de fiecare dată când ne auzim. Ieri m-a întrebat dacă am văzut, auzit, despre legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. I-am spus că da, văzusem ceva pe la televizor. „Respir cumva uşurată” îmi spune ea dintr-o dată. Eu râd şi-o întreb amuzată care-i cauza acestei senzaţii de linişte. Şi a început mica ei poveste, care o tulburase multă vreme şi pe care nu îndrăznise s-o aducă niciodată în discuţiile noastre. Mi-a spus că Vlad, băieţelul ei de 12 ani, are un comportament ciudat. Se joacă numai cu fetele, hainele pe care le alege au culori ca roz, mov, roşu, îşi cumpără genţi de fete şi are gesturi şi atitudine feminină. Mi-a mai povestit că, la şcoală, unii colegi râd de el strigându-l „fetiţă”. „Ce să fac? Cum să abordez problema? Am avut uşoare discuţii cu el dar nu a comunicat deloc. Tatăl lui înnebuneşte numai când îl vede. Mă tem să nu fiu nebună şi să nu-i inoculez eu ideea asta.”, mi-a spus ea cu un ton stins.

Complicat pentru mine să-i dau in sfat. I-am spus să meargă la un psiholog să povestească dspre gândurile ei. I-am mai spus să meargă la un endocrinolog, căci poate sunt analize hormonale care descoperă din timp orientarea unei persoane. De fapt, nu puteam s-o ajut, nu eram pregătită pentru o astfel de discuţie. Ideea era că trebuia să facă ceva. Nu ştiam exact ce, dar ştiam că Vlăduţ era total nevinovat şi că el trebuie să înţeleagă asta. De fapt, e cineva pregătit în viaţă pentru o o astfel de discuţie atunci când propriul copil se confruntă cu o situaţie ieşită cumva din normalitatea uzuală? Cu toţii ne formăm opinii, apreciem sau criticăm, dar când ne aflăm personal în situaţii inedite, încercăm să aflăm cea mai bună opţiune pentru copilul nostru. Şi asta dacă am putea noi alege. Uneori alege viaţa pentru noi. Noi, doar încercăm să dirijăm un lucru sau o situaţie ce poate parcurge un curs firesc sau nefiresc. Mă mai gândescc că poate, dacă am putea afla din analize sau prin alte metode (sigure) orientarea sexuală a unei persoane încă din copilărie, altfel s-ar derula viaţa celui în cauză. Sensibil subiect. Suntem nepregătiţi pentru situaţii de genul acesta. Sau poate eu mă simt nepregătită pentru a da un sfat prietenei mele. Eu sper să existe persoane care, poate, se consideră informate şi pregătite să poarte discuţii cu părinţii care s-ar confrunta cu asemenea situaţii. Că se numesc psihologi sau psihiatrii, consilieri sau endocrinologi, nici nu contează. Contează să putem gestiona demni, oneşti şi realistic ceea ce se întâmplă. Şi mai mult decât atât, contează să iubim oamenii aşa cum sunt ei. Fiindcă…”dacă dragoste nu e, nimic nu e”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>